Investigația respectivă a răsărit recent și a atras atenția poporului din rețelele sociale. Vreau să fac câteva precizări care ar trebui să adauge un pic de obiectivitate în această istorie; deoarece ZdG a făcut o descoperire bună, însă a generat concluzii eronate.
Ce spune adresa IP?
În articol se menționează ”89-32-230-130.sta.cts.md” - ce înseamnă asta? Primul pas este să utilizăm instrumentul WHOIS.
- mergi pe http://ping.eu/ns-whois/
- scrie 89.32.230.130 în câmpul de căutare și apasă pe Go
Vei vedea acolo ”IS Centrul de Telecomunicatii Speciale Moldova”, rezultă din asta că CTS se ocupă de lobbying'ul unui anumit candidat? Nu.
Aceasta indică faptul că accesările au fost efectuate de pe un calculator din rețeaua gestionată de CTS. Ca să te ajut să pătrunzi în sensul acestei afirmații, ofer câteva analogii:
- Am scris ceva pe un forum în timp ce eram acasă, iar providerul meu e Starnet - căutarea WHOIS va arăta ”Starnet”, și nu ”Railean Alexandru”. Rezultă din asta că Starnet e responsabil de mesajul meu?
- Un terorist sună de pe numărul 069-111111 la poliție și spune că în ”Banca Guinea” este o bombă - rezultă din asta că Orange se ocupă cu terorismul? (pentru că numărul începe cu 069)
- O teroristă sună de pe numărul 022-221100 la poliție și spune că la ”Universitatea Tehnică” (blocul 3, cabinetul 202) este o bombă - rezultă din asta că Moldtelecom facilitează terorismul?
De mai mulți ani în CTS există un centru de date și întreprinderea prestează servicii de hosting. Adică, cineva poate lua în arendă tehnica pe care o gestionează ei, s-o aplice în diverse scopuri.
Investigația ZdG atribuie această fraudă de vot CTS-ului, afișând în titlu fotografia lui Serghei Popovici, directorul actual al CTS. Concluzia obiectivă ar fi că cineva care beneficiază de serviciile CTS folosește tehnica de calcul pentru a manipula votul de pe site.
Este o diferență mică, dar esențială. Deseori cooperez cu oameni din CTS și îmi pare rău că în adresa lor se înaintează acuzații neîntemeiate, care ar putea fi eliminate dacă investigația ZdG ar mai face un pas adițional.
Notă: din asta nu rezultă că Serghei Popovici este cel mai iubit dintre pământeni sau că CTS este cea mai sfântă instituție moldovenească. Important e că opusul acestor afirmații nu a fost demonstrat de investigația ZdG.
Mai mult decât atât, aceasta pune la îndoială și calitatea investigațiilor Ziarului de gardă, pe care le citesc regulat. Aici îmi dau seama care e discrepanța dintre realitate și articol, dar există oare discrepanțe pe care nu le-am observat în alte investigații?
Ce întrebări aș vrea să cerceteze ZdG?
Este evident că în acest caz s-a depistat o manipulare a opiniei publice de către adepții unui anumit partid. Pe mine mă interesează dacă beneficiarul serviciilor CTS este o instituție publică sau privată. Dacă e una publică, atunci:
- Care instituție anume?
- Ce buget fost alocat pentru această activitate?
- Cine sunt angajații care se ocupă de aceasta?
Trebuie să-ți dai seama că undeva, cineva, utilizează resursele unei instituții, care activează din taxele pe care le plătești tu și cu mine, pentru a promova agenda cuiva. Cineva primește bani (luați din buzunarele noastre) pentru a face astfel de scamatorii online.
Cine este responsabil de luarea acestor decizii? Iată o întrebare care aș vrea-o răspunsă.
De asemenea, trebuie să fii conștient de faptul că nu un om a apăsat de 5 mii de ori pe un anumit buton, cel mai probabil aceasta a făcut-o un program. Adică procesul a fost automatizat de cineva. De cine și la comanda cui?
Probabil undeva pe 999.md sau joblist.md sau un site de freelancing a răsărit un anunț de genul ”требуется скрипт для накрутки счетчика”. Probabil persoana care a făcut programul nici nu știa pentru ce se va aplica acesta (în linii generale este tot una - algoritmul l-ai scris o dată și apoi îl poți aplica pe multe site-uri).
Dacă acea acțiune totuși a fost făcută manual, înseamnă că s-a pierdut foarte mult timp, iar această lectură îi va oferi cuiva o idee zmeurie de spor a randamentului manipulării.
Despre sondaje online
Orice mecanism online de organizare a unui sondaj trebuie să țină cont de frauda votului multiplu. În absența acestor măsuri utilitatea votului este nulă, deoarece un inginer cu cap și timp liber va putea automatiza procesul de vot; astfel încât după câteva minute să se formeze un decalaj enorm între opțiuni.
Terminologie incorectă
În final vreau să precizez sensul unui termen pe care tot mai des îi utilizează ziariștii și chiar unii demnitari de stat.
Troll - în spațiul virtual, acest personaj este cineva care încearcă să provoace dezgust, care are un comportament antisocial, care vrea să genereze ură sau să devieze discuția de la subiect. Un troll poate fi foarte agresiv, dar și moale, pe alocuri glumeț.
Spre exemplu, dacă mergi în maxi-taxi 193 și la un moment dar îl rogi pe șofer să ”oprească lângă circ” - e o formă ușoară și inofensivă de trolling. Circul nu este deloc în proximitatea acestei rute, această întrebare a fost acordată cu intenția de a-l distrage pe șofer; care îți va explica politicos că ai urcat în mașina nepotrivită, că circul nu se află aici, că trebuie să cobori la stația X și să urci în troleibuzul Y, etc. Între timp se alătură și câțiva pasageri care tot te ajută cu sfaturi. În acest mod șoferul a pierdut timp, pasagerii au pierdut timp - iar trollul a căpătat energie, asemeni personajelor din ”Monsters Inc”, care se hrăneau din frica și strigătele copiilor.
O formă mai agresivă de trolling ar putea să se maifeste într-o discuție despre literatură. În timp ce fanii comentează versurile feerice a unui poet, un troll ar putea spune că a întâlnit recent pe autorul respectiv în stradă și a făcut un selfie care are și autograf - iată fotografia dovadă.
Mai multe detalii și exemple vei găsi aici și aici.
Acum când sensul cuvântului a fost elucidat și lecția a fost fortificată cu material grafic, iată câteva neologisme utile.
Shill - e.g. corporate shill, political shill - cineva care acordă susținere publică unei persoane sau instituții, ascunzând legătura cu persoana în cauză sau faptul că are anumite beneficii din promovarea dată. Astfel de comentarii poți vedea pe Unimedia, de exemplu. Întotdeauna se găsește cineva care sare în apărarea ”domnului primar” sau a ”domnului prim-ministru”.
Un shill poate fi și mai sofisticat - un ”blogger independent” care de fapt toarnă apa la moara unui politician, sau un ”ziar cu integritate” care promovează agenda cuiva prin ”articolele sale imparțiale”.
Astroturfing - o campanie de promovare online, menită să pară a fi o reacție spontană a societății în susținerea unei anumite idei, a unui partid, produs, demnitar de stat, etc. Astroturfingul implică un număr mare de participanți (nu neapărat adevărați, pot fi marionete controlate de aceeași persoană) pentru a creea iluzia gloatei. Deseori astroturferi poți găsi atunci când citești review-uri de produse pe magazine online precum Amazon sau Aliexpress.
Spre exemplu, o companie care vrea să promoveze un produs roagă angajații săi să comenteze pe forumuri cât de bun e produsul, sau plătește cuiva ca s-o facă, sau roagă un angajat care știe să programeze să alcătuiască un progrămel care automatizează acest proces.
Termenul este un joc de cuvinte. Astroturf este o companie care oferă iarbă artificială; termenul ”astroturfing” este o aluzie la ”grassroots” (i.e. ceva spontan, care vine din popor) ce în traducere directă înseamnă ”rădăcini de iarbă”. Așadar, astroturfing este ”grassroots” artificial.
Concluzie
Observația făcută de Ziarul de gardă arată că forțele politice din Moldova aplică orice pârghii posibile pentru a-și promova agenda, iar manipularea online este o extensie naturală a acestei tendințe.