DEX nu recunoaște acest cuvânt, nu îl găsesc nici într-un dicționar de neologisme. Wikipedia propune "avertizor de integritate", iar cineva mi-ar sugera să scriu ”informator” sau ”denunțător” - oricare din aceste cuvinte transmite ideea la fel de bine.
O limbă se dezvoltă în așa fel încât să conțină cuvinte pentru conceptele cu care operează vorbitorii acesteia. Pe vremea lui Ștefan cel Mare în limba noastră nu exista cuvântul "tsunami" și nici măcar un echivalent al acestuia - deoarece situația geografică a Moldovei face cuvântul dat irelevant. Același lucru se referă și la ”cangur” - nu trăiesc la noi astfel de semidobitoace*, nu există nici necesitatea în cuvinte pentru desemnarea lor.
Astăzi le găsim pe ambele în DEX, deoarece omul de rând se ciocnește cu aceste entități - în călătorii, la televizor, prin Internet. Limba română s-a adaptat, astfel încât noi, purtătorii ei, să putem interacționa cu restul lumii pe picior de egalitate.
Am și un exemplu anecdotic legat de președintele american Ronald Reagan, care considera că poporul sovietic nu poate fi liber niciodată deoarece în limba rusă nu există cuvântul ”freedom” (libertate, свобода).
Ce ne facem cu whistleblowerii? Termenul dat se aplică unei persoane care a aflat despre anumite încălcări sau abuzuri (ținute în secret) și a cărei convingeri morale au determinat-o să le facă publice. Noi zicem despre ei că au sunat alarma, sau că au bătut clopotul, iar englezii spun că au suflat fluierul - să facă zgomot ca să-i audă poliția (to blow the whistle).
Istoria oferă câteva exemple de astfel de persoane: Julian Assange, Bradley/Chelsea Manning, Edward Snowden. Primele două persoane au dezvăluit (printre altele) informații despre un atac al armatei americane care a dus la moartea unui număr de civili (evident, guvernul SUA nu a dezvăluit aceasta și a încercat să mușamalizeze totul); ultimul a adus la cunoștința întregii lumi despre un sistem sofisticat de spionare, elaborat de SUA pentru a-și monitoriza cetățenii, inamicii și prietenii.
Toate aceste persoane au ceva în comun - nici una din ele nu este din Moldova. Nu e din cauza faptului că în Moldova nu există fărădelegi care să atragă atenția unui ”clopotar”, nici nu e din cauza faptului că în Moldova nu există oameni curajoși. Nu-mi propun să explic de ce la noi e altfel, dar îmi propun să fac în așa fel încât acela care are ceva de spus, s-o poată face fără risc.
Una din problemele fundamentale a omului care vede nelegiuirea este că dacă scoate la iveală faptele - poate deveni o țintă a forțelor implicate în încălcare. Imperfecțiunea justiției moldovenești defavorizează omul de rând, astfel acesta decide să nu tulbure apele.
Ce putem face pentru a extinde lista oamenilor de mai sus cu nume din Moldova? Una din metode este să apelăm la tehnologii moderne pentru a oferi posibilitatea transmiterii unor documente într-un mod secret, fără de a dezvălui identitatea informatorului.
În ultimii ani au răsărit câteva soluții precum Globaleaks sau Securedrop; ambele sunt bine documentate și utilizate în publicații de calibrul The Guardian sau The Washington Post.
Sistemele menționate au fost supuse unui audit independent, cu scopul de a confirma că într-adevăr garantează securitatea transferului informațional și anonimitatea expeditorului.
Examinând site-urile de știri din Moldova, găsim câteva care oferă facilitatea de a trimite o știre, însă nu găsim nici unul care să-și bată capul de siguranța informatorului și să ofere un mecanism care îl va proteja.
Prezența mecanismelor precum Securedrop sau Globaleaks ar aduce un beneficiu enorm publicului, cât și instituției media care ar putea prelua și publica materialul primit.
De ce nu există în partea noastră a Internetului site-uri care să ofere aceste facilități? Dacă răspunsurile sunt
- Nici nu știam că există așa ceva
- Am auzit de ele, dar nu știu cum să le instalez la mine pe site
... să știi că am două vești bune pentru tine: 1 acum știi, 2 pot să te ajut să configurezi mecanismul, gratis.
Sper că jurnalismul înarmat cu un astfel de instrument va putea schimba regulile jocului, astfel informația importantă va fi disponibilă atunci când e relevantă, nu doar atunci când divulgarea [parțială a] acesteia toarnă apă la moara unei forțe politice.
Înțeleg că societatea (adică tu și eu) nu are cărți tare bune în mână și că toți așii sunt în mâinile oponenților (cei care se hrănesc din taxele pe care le plătești tu și cu mine). Este evident că dacă vom continua să facem ceea ce am făcut până acum - vom primi ceea ce am primit până acum. Este evident că e necesară o schimbare.
Nu mă aștept la aceea că în câteva zile voi fi inundat cu mesaje de tip ”hai s-o facem cât mai repede!”. În schimb tu poți fi reprezentantul primei instituții de jurnalism din Moldova care poate afirma solemn ”avem un instrument care garantează anonimitatea informatirilor”. Asta ar putea fi contribuția noastră.
| Criteriu\Mecanism | Scrisoare clasică | Mesaj electronic | Mesaj electronic anonim |
|---|---|---|---|
| Livrare | Trebuie s-o aduci fizic la redacție sau s-o expediezi prin poștă - interacționând cu lumea fizică | Expediezi de la distanță, prezența fizică nu e necesară | Expediezi de la distanță, prezența fizică nu e necesară |
| Identificare | Poți fi văzut și identificat de trecători sau camere de luat vederi | Sursa poate fi identificată (adrese IP, loguri) | Sursa nu poate fi identificată |
| Urme | Scrisoarea poate conține urmele fizice ale autorului, de exemplu amprente sau fire de păr | Scrisoarea nu conține urme fizice, dar poate divulga identitatea autorului prin metadate (autorul fișierului, EXIF taguri în fotografii, etc) | Urme fizice nu sunt, dar pot fi metadate, cum în cazul mesajului electronic ordinar |
| Confidențialitate | Scrisoarea poate fi interceptată în tranzit, altcineva se poate familiariza cu conținutul acesteia | Mesajul poate fi interceptat | Mesajul nu poate fi interceptat |
| Integritate | Scrisoarea poate fi modificată și re-trimisă | Mesajul poate fi modificat | Mesajul nu poate fi modificat |
| Feedback | Posibil doar dacă lași datele de contact, ceea ce face expeditorul vulnerabil | Posibil, dar anonimitatea sursei se pierde; autoritățile o pot identifica prin metadate, loguri, adrese IP, etc | Posibil, comunicarea continuă să fie secretă și identitatea expeditorului rămâne ascunsă |
În termeni simpli, tabelul de mai sus poate fi distilat în câteva istorioare:
- Scrisoarea anonimă sau pachetul trimis la adresa redacției poate fi interceptat și deschis de către poștaș sau șoferul care îl transportă din punctul A în punctul B. De asemenea, oricare din aceste personaje poate modifica conținutul scrisorii. De asemenea, Zorzonela Agafieva poate să te observe atunci când arunci scrisoarea în cutia poștală sau când aduci pachetul la redacție.
- Un jurnalist care a primit un email de la broscutza1945@yahoo.com într-adevăr habar nu are cine l-a expediat, din asta însă nu rezultă că expeditorul e anonim. Nu e deloc anonim în ochii providerului Internet sau în ochii autorităților care vor exercita presiune asupra providerului și a altor instituții de telecomunicații pentru a dezvălui adresa IP și locul de unde a venit mesajul. Uneori e chiar și mai simplu - iată cum am identificat un student care mi-a trimis un email anonim.
Mecanismele menționate de mine nu au aceste neajunsuri, dar nu sunt perfecte. În primul rând, utilizarea acestora necesită o careva competență tehnică (nu e nimic complicat, la urma urmei chiar și un urs poate să învețe să meargă pe bicicletă), iar în al doilea rând - informatorul anonim oricum trebuie să fie foarte prudent.
Spre exemplu, în raportul Kroll scrie ”Copy #45, issued to Andrian Candu” - ceea ce face evidentă sursa de scurgere a informației. Alteori documentul poate conține niște indicii subtile care identifică posesorul acestuia. Să zicem, la pagina 45 din versiunea mea, cuvântul 4 din rândul 3 este ”zmeuriu”, iar în copia altuia scrie ”extraordinar”. Dacă în presă răsare documentul unde figurează ”zmeuriu” - evident am fost eu acela care l-a divulgat sau nu l-a păstrat atent. Acest truc este foarte răspândit, companiile care produc hărți și atlasuri deseori adaugă în produsele lor orașe inexistente în locuri obscure - astfel pot identifica concurenții care s-au ”inspirat” din munca lor.
Există multe mecanisme care permit identificarea aproximativă sau exactă a originii unui document electronic prin metadatele acestuia - ele pot fi descrise într-un alt articol. Deocamdată vreau doar să evidențiez că trebuie să fii foarte atent dacă decizi să trimiți ceva la o redacție.
* Tehnic vorbind, ”dobitoc” se referă doar la patrupede, ceea ce nu e cazul unui cangur; ”semidobitoc” corespunde întocmai cerințelor și sună mult mai zmeuriu decât ”animal”.