Enigma sanitară din Hale Manoa
În trecutul recent am petrecut ceva timp în Hale Manoa - un cămin din campusul universității din Hawaii, unde am venit pentru a contribui la programul lor de securitate informațională.
Căminul este foarte user-friendly, dar are câteva lucruri bizare, despre unul din ele Îți povestesc chiar acum.
Cum am pășit în clădire pentru prima dată, am decis că e timpul să plec la WC. Eram foarte obosit și pe lângă toate astea am trecut printr-o aventură cu cardul bancar, care a fost blocat; cu telefonul mobil - care nu mai avea credit; și cu banii gheață - pe care nu-i aveam (-:
Am găsit camera mea, apoi am studiat ceea ce se află lângă dânsa, am găsit o ușă cu inscripția ”women” (femei).
Ținând cont de legile simetriei universului, m-am dus pe partea cealaltă a coridorului - ca să găsesc ușa pe care scrie ”men” (bărbați).
Ușa era acolo și era deschisă - m-am gândit că e un semn bun, deoarece standardele sanitare la bărbați sunt [stereotipic] inferioare standardelor feminine, deci nu ar fi surprinzător ca ușa ”men” să fie întotdeauna deschisă. Așa-s bărbații, sunt orci, nu? (-:
Spre nedumerirea mea, atunci când ieșeam din încăpere, am observat că pe ușa prin care am intrat scrie ”ladies” (doamne)! Opa...
A fost o informație surprinzătoare, deoarece nu-mi închipui un univers în care opusul pentru ”women” este ”ladies”! Chestia asta m-a pus pe gânduri. Am continuat să investighez restul etajului, peste tot vedeam aceeași - women, ladies; women, ladies...
Eventual am găsit și o ușă pe care scria ”men”, woohoooo! Am decis că de acum încolo voi veni doar acolo, astfel încât să nu încalc nici-un fel de canon și să nu răspândesc prin lume o imagine negativă a Moldovei, de află cumva cineva că ”nesimțitul care foloseste WCurile feminine este din Europa de est, mai specific - din Moldova”.
Zilele trec și mai observ câteva anomalii:
- Am văzut un alt bărbat care a deschis o ușă pe care scria ”women”.
- Am văzut o femeie, care a intrat tot acolo unde am intrat eu, chiar dacă pe ușă scrie ”men”. Ea nu s-a uitat straniu la mine. Hmmm..
Fiind preocupat de activitățile mele, nu am stat mult pe gânduri încercând să elaborez un nou model al universului, care ar explica aceste devieri.
Totuși, în una din zile am fost surpins de o altă anomalie care nu putea fi ignorată - a avut loc ”schimbarea la față a ușii”. Acolo unde scria întotdeauna ”men” - deja scrie ”women”! Hmmmm...
Nu am avut încotro și am mai stat un pic pe gânduri... Am atras atenție unei particularități, căreia nu i-am acordat importanță până acum - în câteva clipe, misterul a fost elucidat. Înainte de a deschide pagina următoare, vezi atent fotografiile, poate observi și tu.
Pages: 1· 2
Oh man, why did you have to spoil such a wonderful Cuc question? :) Could’ve waited for a few more weeks..