Ce trist e să trăiesc în era
în care nu există teleport,
distanța mă apasă și mă doare,
nu am pământ sub tălpi și nici suport.

De-ar fi așa ca dor să nu mai fie,
și peste emisfere să pășesc,
m-ai fi găsit în ale tale brațe
oricât de des la tine mă gândesc.

Și nu contează că în epoca trecută
răvașe ani prin poștă rătăceau,
că mii de cupluri separate de-oceane
nu aveau încotro, și rezistau...

Nu consolează nici rețelele moderne,
cat ai clipi - te-aud și te privesc!
Admit, că par ingrat și egoist,
dar nu pot să te-ating, să te-ncălzesc...

***
Hmmm... uneori, să știi, mă bucur,
deși sunt incomplet și ars de dor...
Cum altfel, dacă nu răpus de sete,
aș învăța să prețuiesc al tău amor?