Clădirea enigmatică despre care am scris recent ascunde în sine și alte mistere. Unul din ele se află în ascensor.
Camera mea e la etajul 3 - intru în lift, apăs pe 3, ajung unde-mi trebuie și totul e bine, dorm un pic după o călătorie lungă. Aaaaah....
La ieșirea din clădire, spiritul de observație s-a activat din nou și atunci în fața mea a răsărit așa ceva:
Este exact același lucru pe care l-am văzut prima dată. Numai că acum îmi dau seama că etajele sunt: 1, 3, 6, 9, 12.
Ieșind afară, mă asigur că această clădire într-adevăr are multe etaje și că există etajul 4, 5... și că în locul lor nu este un vid, că nu există discontinuități sau o gaură neagră configurată în așa fel încât să ”mănânce” toate etajele cu număr care nu se împarte la 3 fără zorzonele* :-)
Da, totul e în regulă. Hmmm.. ce fel de superstiție mai e și asta? Am auzit de clădiri în care lipsește etajul 13 și mi-am amintit de tradițiile moldovenești, care sunt și ele pline de astfel de enigme.
Spre exemplu, ai văzut cândva în satele Moldovei case care să aibă etajul 13? Nu! Zgârâie-norii din Chișinău, nici unul din ele nu are în lift butonul 666, așa-i?
Deci, dacă societatea noastră are un pic de xexakosioihexekontahexaphobie, de ce să nu aibă și societatea lor o ”particularitate” precum ”divby3philia” - care îi atrage de tot ce se divide cu 3 (și de 1 - ca excepție)? (-:
Am plecat la universitate și am hotărât să mă gândesc la asta, să încerc să găsesc o explicație. Nu am găsit nici una care să mă satisfacă.
Fiind în clădire, am mai discutat cu locatarii - am constatat că toată lumea cu care am vorbit nici nu avea idee despre faptul că în liftul pe care îl utilizează în fiecare zi lipsesc o sumedenie de butoane!
Ce crezi că se petrece acolo? Voi explica pe pagina următoare; gândește-te un pic la cele descrise de mine și continuă lectura mai târziu.
Pages: 1· 2
Split-level apartments
Sometimes, a tenement block will contain split-level apartments where the units themselves contain internal staircases and the main elevators for the building therefore do not stop on every floor. One example is Princess Towers in Kingston, Ontario, which has 16½ stories excluding the roof-top. The elevators stop at B (basement), G (ground), 3, 6, 9, 12 and 15th floors only. In this case, the unmarked 11th and 13th floors are accessed within units on the marked 12th floor.
http://en.wikipedia.org/wiki/Thirteenth_floor