Recent am aflat că în Moldova se organizează competiţia - "Ce? Unde? Când?".
La joc participă diverse echipe, acestea sunt repartizate în ligi şi divizii. Una din aceste echipe este H5N1, a cărei jucător sunt eu.
A fost suficientă o singură doză - de atunci număr zilele, aştept cu nerăbdare sâmbăta - ziua în care se desfăşoară competiţia.
Astăzi am avut posibilitatea să văd cum e pe partea cealaltă a baricadelor, fiind unul dintre acei care acordă întrebările, şi nu unul din acei care trebuie să ofere răspunsurile.
Iată întrebările pe care le-am alcătuit, răspunsurile, şi notele explicative.
Cine a spus că expresiile X+X=X, şi X*X=X sunt adevărate pentru orice valoare a lui X, şi a avut dreptate?
George Boole, omul care a pus bazele algebrei booleene, astfel şi-a căpătat numele şi această ramură a matematicii. Expresiile sunt X or X = X; X and X = X. În algebra booleană, domeniul de valori este 1 şi 0 (sau "adevărat", "fals"; sau "da","nu").
În română clasică:
- nu sau nu = nu;
- da sau da = da;
- nu şi nu = nu;
- da şi da = da;
- deci, pentru orice X, rezultatul va fi X.
X este pentru Terra, ceea ce Olympus Mons este pentru Marte. Ce este X?
Everest, cea mai înaltă formă de relief de pe Pământ. Olympus Mons este cea mai înaltă formă de relief de pe Marte, şi din întreg sistemul solar, având o înălţime de 27 km (vs 8848m).
Doi americani înrudiţi; acel bătrîn a fost un scriitor vestit, iar acel mai tînăr este renumit într-un alt domeniu - muzica. Chiar dacă domeniile sunt diferite, pe plan creativ între cei doi există o legătură evidentă. Numiţi pseudonimul stră-stră-stră-strănepotului.
Moby. Herman Melville este autorul lucrării "Moby Dick". Richard Melville este numele adevărat a lui Moby (Natural blues, Why does my heart feel so bad?, Porcelain, In this world, etc).
Ofertele acestei companii este deseori folosite de proprietarii calculatoarelor. Autorii susţin că produsul lor ne ajută să facem copii extrem de exacte a datelor de orice gen.
Verbatim - "cuvânt în cuvânt", "reproducere exactă". Printre răspunsuri erau şi "Xerox" (aproape, dar nu "date de orice gen"), sau "Nero" (aproape, dar Verbatim produce şi dischete; dacă era Nero, atunci întrebarea ar conţine referinţe către Roma antică, sau "burn").
Dacă această companie ar fi fost fondată în URSS (sau în actuala Rusie), cu siguranţă s-ar fi numit "МежДелМаш". Care este numele acestei companii?
IBM - International Business Machines (aici este şi o ştire despre achiziţia IBM ;-)
Unul dintre sintezatoarele companiei Moog din Marea Britanie a inspirat numele acestei formaţii. Formaţia a dominat scena mondială a muzicii electronice în anii ’90 a secolului precedent; ultimul album cu piese noi a fost lansat în 2004. Numiţi formaţia.
Prodigy; ultimul album este "Always outnumbered, never outgunned". Aşteptăm cu nerăbdare următorul (-:
O companie produce orice! Pietre, maşini, explozibile, hrană pentru păsări, vopsea magică, clei, ulei, bumeranguri, costume, pereţi invizibili, etc. Cu toate că gama produselor este extrem de largă, compania are un singur client fidel. Numiţi compania şi clientul.
ACME (A Company Makes Everything); clientul - coiotul, Wile E. Coyote (wily coyote).
Sistemul de operare UNIX, lansat in 1970 de compania AT&T, s-a ales cu acest nume pentru a-i lua peste picior pe autorii unui alt sistem de operare elaborat de aceeaşi companie; numiţi-l.
Multics - sistem de operare care oferă mai multor utilizatori posibilitatea de a folosi computerul în acelaşi timp. Notă: atunci când a fost lansat Multics, numele companiei era Bell Labs.
Printre răspunsuri au fost: Turbo Pascal :-), Linux, GNU (GNU 's NOT Unix; un acronim recursiv), Macintosh.
- Mac OS este dezvoltat de Apple - o altă companie.
- Turbo Pascal este un limbaj de programare.
- Linux şi GNU sunt sisteme cu cod deschis, întreţinute de mai mulţi oameni (la dezvoltare contribuie şi unele companii), dar în nici-un caz nu putem spune că AT&T e autorul acestor sisteme.
Se spune ca in anii '70 a secolului precedent, companiile Philips si Sony au ales durata Simfoniei IX a lui Beethoven ca etalon pentru noul format audio, care urma să fie o revoluţie în lumea muzicii. Ce au creat atunci Philips şi Sony? (întrebarea a fost rescrisă: ce au în comun Simfonia a IX-a şi compact discul?)
Se spune că durata unui audio CD a fost aleasă în aşa fel încât pe un disc să încapă lucrarea în cauză.
Astazi acest loc este unul dintre cele mai importante centre de afaceri din lume.
Etimologia acestui toponim vine de la Walloni - grupul de oameni care a colonizat regiunea, cu toate ca multi cred ca numele vine de la structura folosita de colonistii olandezi pentru a se apara de colonistii britanici. Numiti locul
Wall Street. În olandeză "de Waal straat" (strada wallonilor).
Wallonii - oameni din Wallonia, o parte a Belgiei, care în trecut era o parte a Olandei; ei locuiau în acea regiune a aşezării New Amsterdam (ceea ce astăzi numim New York). Mai târziu, de Waal straat a ajuns să fie hotarul de nord a oraşului, unde s-a construit o fortificaţie pentru a respinge atacurile englezilor.
Salut!
Nu am reusit sa ma abtin de la un comentariu:)
Ce mi-a placut indeosebi la aceste intrebari este faptul ca au la baza fapte interesante.
Mai ales, Intrebarea despre Wall Street, IBM si Simfonia IX de Beethoven (Beethoven e unul dintre favoritii mei).