E pentru prima dată, dragă,
când pot să fac promisiuni,
și-n loc să simt că rup din mine -
găsesc puteri să fac minuni!

E pentru prima dată, dragă,
când orice-obstacol e infim
și văd cu ochi închiși cum noi
destinu-n doi ni-l împletim.

***

Și n-am nici amintire vagă
să fi trăit în viitor
mai mult decât în `azi` sau `ieri`...
E pentru prima dată, dragă...

Această poezie are un mecanism primitiv de protecție împotriva recitalurilor (precum s-a văzut într-un episod anterior), de data aceasta efectul este atins prin dublarea primei strofe, care e și titlu.

Știi tu, de obicei un elev când recită o poezie, mai întâi spune titlul, apoi merge mai departe. În acest caz, lumea se va uita un pic straniu la tine dacă zici ”e pentru prima dată, dragă” de două ori la rând.

Desigur, poți să omiți titlul și să faci print direct la bufferul cu poezia... De asta am zis că mecanismul de protecție e primitiv, dar tot e un pas înainte (-: