Cînd cerul albastru
Se transformă în plumb,
Şi soarele nu se mai vede,
Stropi de metal şi durere străpung
Liniştea codrului verde.
***
Taie, şi rupe din frunzele tale;
Fum şi cenuşă, căzute petale...
Curge acidul pe scoarţa tulpinii
Roşii văpăi sunt noua lumină.
***
Lasă şuvoiul să se scurgă în mine,
Eu voi absoarbe veninul ce vine.
***
Noaptea se-aşterne, iar în depărtare
Ziua de mîine cu-ncetul răsare...
Frumos ;) Mai scrie…
te-a inspirat Bacovia? Dar se termină foarte optimist totuşi :=)
Poate ca şi Bacovia, m-a traumat psihologic în timpul şcolii, şi acum aceasta iese la suprafaţă. :-)