Eu cred că un curs de literatură ar fi mult mai zmeuriu dacă elevii nu ar fi impuși să învețe poeziile pentru ca mai apoi să le recite. Chiar crezi că poetul a scris ce a scris pentru ca mai apoi să urmărească cum un suflet rătăcit în propria-i memorie încearcă să-și amintească niște cuvinte?

Nu pun la îndoială faptul că antrenarea memoriei în așa fel e un lucru bun în viață, dar sunt sigur că asta dezbate entuziasmul din unii elevi, care poate că sunt interesați în analiza poeziei și interpretarea acesteia... Însă necesitatea de a memoriza un text îi distrage de la partea zmeurie - dezvoltarea empatiei prin încercarea de a înțelege starea eului liric, studiul cuvintelor noi și extinderea propriului vocabular, dezvoltarea gândirii analitice, conștientizarea faptului că alți colegi tălmăcesc altfel același text, etc. Aceste abilități chiar îți prind bine în viață și în relațiile personale.

Mai mult ca atât, sunt sigur că mulți elevi nu sunt pregătiți pentru informația pe care le-o comunică autorii. Ce pot să știu eu la 15 ani despre sentimentele lui Eminescu, când prima dată am ținut de mână o fată la vre-o 22 ani? Da... Desigur, scriam și eu comentarii cu idei de genul ”poetul exprimă durere profundă”, dar... Numai după ce am trecut și eu prin stări similare, [cred că] am înțeles seriozitatea situației. Îmi dau seama că atunci scriam ceea ce știam că vor să audă profii, nu ceea ce simțeam (pentru că nu simțeam - adică eram un nesimțit).

La lecțiile de literatură, dacă aveam șansa, alegeam poeziile cele mai scurte - pentru că întotdeauna era riscul că în curând vom fi impuși să memorizăm și să recităm ceea ce am ales. În acest mod am evitat unele lucrări, care poate mi-ar fi plăcut, dar... fiind motivat de frică, alegeam calea rezistenței minime.

În general, chiar și în calitate de om care din când în când scrie ceva care are rimă, nu mă simt obligat să rețin textul în memorie. Uneori îmi imaginez cum recit ceva în public și uit cuvintele (chiar dacă eu le-am scris), sau primesc replici precum ”uite-l, citește de pe foaie!” (cum comentează unii colegi de școală). Haha! Toată lumea uită, uneori am dorința de a scrie ceva și apoi îmi amintesc că de fapt am făcut-o înainte.

Deci, consider că elevii trebuie să învețe pe de rost doar dacă vor să facă acest lucru. Cum îi pot ajuta eu? Cum îi poți ajuta tu, dacă scrii poezii? Încearcă tăieturile!

Tăietura reprezintă o figură de stil care protejează psihicul copiilor, prin aceea că face o poezie ”nerecitabilă”. Ea constă în păstrarea unui cuvânt care a fost șters, dar păstrat intenționat în text, astfel încât eliminarea acestuia va duce la pierderea ireversibilă a informației.

O astfel de figură de stil poate exprima contrast, optimism sau pesimism, creștere a intensității, dualitate, antagonism, etc. Iată câteva exemple care ilustrează diferite moduri de aplicare.

În Patterns se exprimă dualitatea unei situații, care poate fi interpretată atât optimist, cât și pesimist. În System of a down - Science, se preferă interpretarea pesimistă, dar de ce să fie așa? O mică schimbare ne transportă instantaneu la celălalt pol:

As histories weave
their intricate pattern,
a motif arises
again and again -
there's nothing that man
wouldn't do
to kill heal other men.

În Definition tăietura este o referință la Clive Wearing, care are o memorie foarte scurtă (câteva secunde) și în jurnal face înscrieri în care spune că în sfârșit are mintea lucidă, apoi taie și scrie ”acum CHIAR am mintea lucidă”, apoi taie și scrie ”acum pentru prima dată în viață simt că am mintea lucidă”... Cam același lucru se petrece în noi atunci când suntem îndrăgostiți și ne spunem că de data aceasta iubim cu adevărat și modificăm definiția pentru termenul ”dragoste” astfel încât ea să se refere la ceea ce simțim acum:

But now they are true and authentic,
I'm really, completely awake!
I'm finally, clearly awake!
I'm perfectly, truly awake!

Un alt exemplu de mărire a intensității prin tăieturi îl găsim în acest fragment din ”Deception”. Autorul Înțelege că formularea ”take off” este prea moale și alege una mai... tăioasă:

You are ashamed,
it will take a while
to be true to yourself,
and take off wipe off that smile.

Un alt exemplu exprimă caracterul egocentric al protagonistului, se face o aluzie la oamenii care au tendința să învinuiască pe alții de problmelele lor:

I told my words
I wasn't happy,
despite the fact
they weren't that bad,
I also said
"But you aren't
perfect!
The paper-marks
make you look me feel sad!"

Dacă totuși te-ai decis să memorizezi o poezie, nu uita că aceasta trebuie recitată cu entuziasm și că va fi mult mai zmeuriu dacă acei care te ascultă vor avea motiv să spună ”haha”, chiar dacă efectul inițial este ”aha” (sau invers).

Îți demonstrez care este forma canonică de vociferare a tăieturilor:

p.s. să nu spui că ai auzit despre aceasta pentru prima oară aici, deoarece și alții au procedat așa (doar că urmăreau scopuri diferite).