A fost odată un site, care a devenit un alt site, apoi un alt site, apoi un alt site - acel pe care îl vezi acum. Timpul trece, feţele se schimbă, feţele se uită, şi mai apoi nici nu poţi recunoaşte o faţă care îţi era cunoscută cândva.
Recent am aflat că veştile circulă repede, şi că lumea e un loc destul de mic; cu toate acestea, multe lucruri nu se observă, spre exemplu: linkul "the beginning" din partea de sus a acestui site :-)
Ultimele cercetări arată că dicţionarul "Tipologia fetelor" a ajuns mult mai departe decât se presupunea din start. Se pare că faima fetei comune, a "bârfitoarei goroţkaia" a reuşit să treacă de pereţii liceului Liviu Deleanu. Tot atât de departe a ajuns şi "bicika nativus", "petite femme ruralis", şi chiar şi "rabdus vletelnis"!
În primul rând, trebuie să vă spun că există şi un document similar, în care se descriu speciile de băieţi. Colectivul de autori este diferit, diferit e şi stilul, dar dacă ţi-a plăcut tipologia fetelor, sigur că îţi va fi interesant să afli ce se face şi pe Marte, pentru că Venus nu e unica planetă din cartier.
În al doilea, autorii proiectului sunt vii şi în ziua de astăzi, şi se pare că încetişor se naşte ideea lansării unei actualizări a dicţionarului. Am văzut mai mulţi oameni, am aflat ceva nou despre oamenii vechi, e timpul să punem mâna pe condei şi să înşirăm noi buchii pe copaci morţi.
Call to arms
Vrei să contribui? Lasă un comentariu aici, propunând definiţii noi, sau rafinând definiţiile existente. Poţi genera doar câteva idei-cheie, de restul avem grijă noi.
Nu va fi simplu să extindem dicţionarul, deoarece acum îmi este dificil să scriu aşa cum am scris atunci (între timp m-am făcut un fel de grammar nazi, dar această trăsătură poate fi temporar deconectată :-)
Mai mult ca atât, ne ciocnim şi cu "dilema meşterului"; Manole a zis că mănăstirea N+1 va fi mai wow decât mănăstirea N; nu se ştie însă dacă noi putem să repetăm podvigul său (the previous paragraph was a self-fulfilling prophecy ;-)
Acei cu abilităţi artistice pot contribui cu ilustraţii.
În final, vreau să vă spun că am elaborat o metodă nouă de încheiere a
Laudabila actsiune… pare sa fie intradevar o cercetare sociala relativ autentica… dar nu mai mult. Mie mi se pare ca fiecare caz e destul de specific.. si desi se pot intilni anumite elemente comune… specificul din fiecare individ predomina cu un raport de zeci la unitati.. sau eu am scapat ideia ca dictionarele astea in realitate is mai mult o forma de distractie decit de documentare a tipologiilor atomilor societatii moldovenesti?