Prin viaţă păşind
pe-o obscură cărare,
de ochi nevăzut
am fost dat în uitare...
Un aisberg albastru
rătăcit în pustiu,
nimeni nu ştie
că sunt şi eu viu...
Griji îmi făceam
că n-oi fi în stare,
cuvinte să leg
decît de jale...
Că orice idee
lansată de mine,
tristă a fost -
astfel va rămîne...
Dar nu e aşa,
într-o zi ne-am atins,
şi sensul în viaţă
din nou l-am distins.
În braţele tale
încet mă topesc,
vreau să destăinui
...
#if I_THINK_TOO_MUCH
if(you != me->proxy()) {
assert(Thoughts::cohere(you, me));
} else {
assert(!you.soundsLike(you));
}
#else
assert(you->poem().isNice());
#endif