Metamorfoza

Aseară am mai prins o amintire
spontan, când din rețele-a răsărit.
De șovăiam un pic, avea să-mi scape,
ce bine e, că n-am încremenit.

Văzusem un fragment din alte veacuri,
și glasuri de copii am auzit.
Printre acei, pe spate cu rucsacuri,
unul mai mic, pe mine m-am găsit.

Nu deslușeam cuvintele rostite,
și fețele - doar vag le-nchipuiam.
Aveau toți genți? Purtau rucsacuri?
Cortina pas cu pas o conturam.

Era o zi de toamnă aurie,
prin umbre de castani ușor pășeam,
sau poate-o fi o zi de primăvară?
Și puf de plop cu talpa îl striveam?

Am mai văzut această nălucire,
îmi amintesc, și-atunci interpolam.
Cu ochiul minții, mut și invizibil,
pe mine în trecut mă urmăream.

Observ cum se transformă amintirea
de fiecare dată când o văd.
Privirea mea o erodează precum vântul
sculptează forme noi într-un deșert.

Ajung să cred, de-mi este dragă,
ar trebui s-o las să zboare unde vrea.
Altfel, mi-o ia metamorfoza...
În zece ani nici nu voi ști c-a fost a mea.