12 puncte

Mda… iată c-am ajuns şi la trageri. AK74 in the house! Mi-am amintit încă o dată că „guns dont kill people, people kill people” şi am pornit la drum. Admit că de câteva ori mi-a trecut prin cap şi gândul „what if one of these clowns screws something up and im dead?”, dar phew – n-a fost să fie =)

Poligonul „Bulboaca” se află departe de civilizaţie… drumul mi-a părut lung… şi deseori îmi spuneam că „bag kishiorul în trageri şi… aş călători aşa toată ziua…” dar n-a fost să fie. Am ajuns… am văzut primul checkpoint, apoi a fost încă unul, apoi autocarul s-a oprit, studenţii au fost scoşi afară.

Afară… -45 de grade (metaforic vorbind), vântul bate în direcţia lui preferată – în faţă =) temperatura corpului meu by the time i got there era deja waaaaaay below normal, dar nu e ceva nou pentru mine… aşa că un layer da pantaloni nu a fost o mare problemă, cu toate că atunci aş fi dat tot ce aveam mai scump pentru încă o pereche… bine că m-a dus capul să iau mănuşile… oooH ce bine!

Ne-au aranjat în 2 rânduri, ne-au instruit încă o dată (quick version)… pe când celelalte plutoane deja se aliniau pentru tragere.

Holy cow! Primele împuşcături… nu au fost aşa cum îmi închipuiam. 10 oameni, câte 5 cartuşe pentru fiecare – fumul a venit înspre noi (ce bine că vântul bătea aşa cum bătea). Ooo da! Îmi place acest miros… cum şi cleiul, vopseaua, petrolul, plasticul nou al computerelor… fumul m-a încălzit… da, acum ştiu cum miroase praful de puşcă.
Au împuşcat alţi 10, apoi alţi 10… cum am şi presupus, s-a găsit un hacker care a config’uit arma pe „foc automat” în loc de „foc-foc” =)

A ajuns şi rândul meu. Mi-am luat încărcătorul, am luat poziţia respectivă. Monitorul a verificat totul.
„Foc!” cu toate că am auzit comanda, nu am împuşcat, am aşteptat să înceapă altcineva. Ceea ce a rămas de la cartuşul colegului din stânga mea a sărit înspre mine :-) în ureche s-a auzit un ţiuit, care a devenit din ce în ce mai puternic, până când a dispărut.
„pull the trigger kill a nigger he’s a hero”, reculul a fost…. Hmmm… nu aşa cum mă aşteptam, părea mai slab… dar oricum m-a împins înapoi binişor. Nu ştiu cum am făcut, dar prima dată parcă m-a lovit în obraz… următoarele 4 împuşcături le-am handle’uit cum se cuvine, chiar îmi plăcea să fiu împins înapoi =)

Ţinta mea era jos, iarba era înaltă, din punctul meu – vizibilitatea = 0 %. Cum draq să împuşc?? Bine că am auzit de randomizere, de interpolare… dar oricum – am împuşcat orbeşte, absolut random… „şi nu ştiu ce şi nu ştiu cum”, am nimerit de 2 ori, acumulând 12 puncte. Probabil că vre-un hacker din celălalt capăt al rândului a nimerit accidental în ţinta mea şi eu i-am cules laurii ;-)

Înainte de foc mi-am scos mânuşile. Mda… metalul e FOARTE rece, când zic „foarte”, chiar asta şi am în vedere. Câteva minute cu arma în mână, şi nu-mi simţeam degetele. De la frig au început să-mi sângereze nişte răni mai vechi (dintre care una e o tăietură făcută în timpul asamblării unui comp, ~5 zile vechime).

Da, ne-au spus că înainte de a apăsa pe trigger trebuie să inspirăm aer, să-i dăm drumul după împuşcătură… dar când eram în plină acţiune n-am urmat nimic din cele spuse. M-a mirat faptul ca trăgaciul se apăsa foarte uşor… când zic „foarte”, am în vedere ceea ce zic =) atât de uşor… incredibil. E atât de simplu să omori o fiinţă vie. Trăgaciul se apăsa mai uşor decât acel al pistoalelor-jucării pe care le aveam când eram copil ca toţi copiii…

Mda… programmer’ii optimizează softul, astfel încât calculul să fie mai eficient… designerii militari proiectează arme care să omoare mai eficient, mai repede, mai uşor, mai ieftin, mai sigur… offff… oricum la urmă nu armele ucid oamenii, ci alţi oameni.

Am depus şi jurământul militar. Eram atât de îngheţat încît îmi era (aproape) absolut tot una, doar să semnez mai repede şi să spun „servesc Republica Moldova!”. Credeam că procesul va fi mult mai „oficial”, mai strict… dar a fost mai simplu decât cumpărarea unui pachet de ţigări, sau întârzierea la o lecţie de „stochastix” :-)
Mda, acum servesc ţara, şi am şi o confirmare scrisă a acestui fapt. Adevărul e că mi-o serveam şi până acum, fără ca să mă roage cineva.

Sper că nu voi avea necesitatea să folosesc arma. Chiar dacă se apasă uşor, chiar dacă îmi place fumul, chiar dacă îmi place reculul şi ţiuitul care îţi umple capul după prima împuşcătura.

don't make war, make love! (now i know what it really means)

Comments