La ce-ți ajută
podul spre trecut,
iubito?
Te rog, să-ncerci
să-l uiți...
Mi se întoarce
pe dos universul,
când înspre el
te uiți...

Un cor de glasuri
îmi despică mintea,
privirile-mi sunt
grele, întristate...
Atâtea drumuri
sunt în lume, scumpo,
cărări ce n-au fost
niciodată explorate...

Aș fi vrut să
mă ții cu drag de mână,
și-n doi să mergem
înspre viitor,
să nu privim nici
pe o clipă-n urmă,
să pierzi pe-ntotdeauna
calea spre-acel pod.

Nu rog să-l strici,
să-l arzi la naiba,
nici lumii să nu-i
spui că e netot...
Rog doar să nu
privești în urmă.
Asta-i tot.

***

Să știi că știu
că nu am dreptul
să ți-o cer.

Să știi, că
nu voi înceta
să sper.