În locuri obscure
Sub tone de praf,
Eu singură stau,
Tristă pe-un raft.

Sunt o garoafă,
De nimeni iubită,
Constant ignorată,
De viaţă-obosită.

Seară de seară
În vise mă văd,
Cum oameni zîmbind,
Pe mine m-aleg,

Cum o pereche
'mpreună cu mine,
Îşi înveşniceşte
A sa fericire;
Cum chipeşi băieţi
Îmbătaţi de iubire,
Cu dînşii mă iau
La prima-ntîlnire…
***

Dar ştiu, voi sfîrşi
Ca alte garoafe...
Luată de vînt?
Uitată în noapte?

Ziua în care
Voi fi eu aleasă,
Va fi una rece,
Şi una ploioasă…

De gheaţa e apa
Ce curge-n şiroaie,
Eu cad pe coşciug,
Cu stropii de ploaie...

Mă voi preface
Ca toţii, în scrum...
Un om petrecîndu-l
În ultimu-i drum.

Doar eu sunt fidelă,
Rămîn la nevoie,
Doar eu pot absoarbe
Amarul din doliu...

De ce numai eu
În lacrimi mă-nec?
De ce doar la jale
Pe mine m-aleg?

Sunt vie şi eu,
Ca orişice floare,
Cînd frunza mi-o rupi -
Pe mine mă doare...

.
.
.
.
.

Pe parcursul procesului creativ nu a avut de suferit nici-o garoafă. Oameni buni, respectaţi garoafele!

În acea zi am fost un buchet de garoafe.