| « Tips for (computer science) students | Infographic wars, noul spot publicitar » |
Despre lenevia studenţilor şi elevilor
Am observat un lucru interesant - tineretul zilei de astăzi nu poate folosi eficient internetul. Poate că nu îşi dau seama că au la dispoziţie o sursă (practic) infinită şi (practic) gratuită de date? E imposibil să fii atât de limitat, e mult mai probabil că lenea e de vină.
Când eram elev, nu citeam întotdeauna lucrările, ci căutam un rezumat, sau citeam diverse comentarii, apoi interpolam şi extrapolam, generând o impresie generală despre lucrare. Nu ştiam totul, dar petreceam puţin timp citind (literatura română); şi cu un "analytics engine" bun am reuşit să trec cu succes de cursul de literatură română.
Follow up:
Cu toate acestea, acum îmi dau seama că e mai bine să citeşti cât mai mult, că una din ocupaţiile mele preferate este să sap până când lopata refuză să se supună indicaţiilor mele, ceva de genul:

(courtesy of xkcd.com)
Devenind mai competent în unele domenii, am observat că multe din datele pe care le citim sunt simplificate, un pic diferite de realitate, iar uneori chiar greşite. De aceea, e mai bine să-ţi cauţi ştirile acolo unde acestea se generează, şi nu acolo unde acestea sunt descrise într-o formă pe care consumatorul o poate înghiţi mai uşor.
Nu te-ai săturat de articole ştiinţifice cu "1010" în loc de "1010" (sau cel puţin "10E10")? De articole a căror valoare este nulă din cauza superficialităţii, a erorilor de traducere, sau a excesului de reclamă? E timpul să dai la o parte "Komsomolskaya Pravda", "Cool" sau "PC Magazine", şi să cauţi sursa.
Astăzi e trivial să găseşti site'ul universităţii care a efectuat studiul, a companiei care a lansat produsul, a profesorului care a scris articolul, a echipei care a construit mecanismul, etc. Costul este practic zero - trebuie doar să apeşi pe un link. (bine, admit, uneori nu e zero, trebuie mai întâi sa cauţi ceva pe Google)
Mă surprinde faptul că oamenii lasă un comentariu undeva unde se face referinţă la ceva, dar se obosesc să se ducă la sursa primară şi s-o facă acolo. Acolo, unde pot primi un răspuns chiar de la autor. Astăzi e foarte simplu să interacţionezi cu profesori renumiţi, sau cercetători serioşi - mulţi din ei au bloguri, sau îşi publică adresa de email.
Deci, nu trebuie să aştepţi până când într-un ziar de doi bani apare o traducere de doi bani a unui articol bun care a fost publicat o lună înainte. Găseşte sursa, şi după ce o găseşti, stai acolo şi nu pierde timpul cu intermediarii. Intermediarii neapărat vor distorsiona ceva.
4 comments
p.s. eu tot nu am citit nici o opera la Liter. romana..
ma bucur ca nu am pierdut timp.
bine, au fost cateva exceptii..
normal ca am citit ceea ce mi+a placut..
dar majoritatea nu mi+au placut..
don' ask me why
Oricum, problema nu e in literatura romana; am decis sa scriu despre asta pentru ca am observat ca revistele despre computere au devenit inutile (spam, reclama, articole superficiale care nu te invata nimic), in timp ce preturile lor cresc, precum creste si numarul de cititori [naivi].
sunt cam inutile pentru cei care stiu cum sa se foloseasca de ele..
deci ele sunt create pentru cei care nu prea stiu ce inseamna computer.. adica pentru cei care nu stiu ce e google macar
e normal
exista cerere, exista si oferta :)
Faptul ca cererea exista ne arata ca lumea care crede ca isi deschide ochii, de fapt ii are inchisi.
Asta se refera nu doar la computere ci si la alte domenii (pur si simplu noi suntem aproape de IT si putem vedea aceste erori in textele tehnice).